• 
• GRADINA
• PLANTE
• POMI
• FLORI
• SANATATE

Sambata, 14 Aprilie 2007

Afinul - vaccinium myrtillus

Afinul este un arbust repent(culcat la pamant), indigen, intalnit in paduri montane rarite, taieturi de padure, tufarisuri de jneapan si ienupar, pajisti montane si subalpine, pe intregul lant carpatic, mai ales pe versantii umbriti si umezi.

Se mai numeste afene, afin de munte, afine negre, afinghi, asine, coacaza, cucuzie, pomisoare.

Este o planta care prefera temperaturile moderate. Iarna rezista pana la -20 grade C, comportandu-se bine in zonele cu precipitatii medii anuale cuprinse intre 800-1000 mm. Afinul este rezistent la seceta, insa seceta prelungita are efecte negative asupre cresterii si fructificarii.

Excesul de umiditate provoaca caderea frunzelor, suportand bine umbra. Afinul fructifica abundent in locuri bine luminate, pe versantii cu expozitie sudica, dar este foarte sensibil la vant.

Planta este ramificata, cu tulpinile muchiate, verzi, subiri. Frunzele sunt scurt-petiolate, mici, ovale, ascutite la virf, cu marginile marunt crestate; au culoare verde-deschis si nervurile penate. Florile singuratice, rareori duble, au culoarea roz, cu petalele unite - ca un clopotel.

Afinul se poate confunda cu :
- merisorul (Vaccinium vitis idaeaj), cu care creste impreuna, insa acesta are frunzele intregi, florile sunt dispuse in ciorchine si fructele au culoare rosie ;

- afinul de mlastina (Vaccinium uliginosum), care creste in aceleasi zone, dar in locuri umede; are tulpina cilindrica, de culoare maronie, frunzele intregi, cu virful rotunjit si nervatiunea reticulata; sucul fructelor este albicios si nu pateaza.

Afinul creste pe soluri acide, suficient de profunde, bine structurate, cu continut ridicat de humus, avand pH-ul cuprins intre 4,2 – 4,8 si un drenaj bun.

Frunzele se culeg cu mana la sfarsitul lunii iulie, inceputul lunii septembrie si se usuca la umbra in strat subtire, pastrandu-se in saci de panza; uscare artificiala la 35 – 40o C. Fructele se recolteaza cand ajung la mturitate fiziologica, in iulie – august.

Se usuca pe rame cu plase de sarma galvanizata, in incaperi aerate bine incalzite si se pastreaza in saci de panza sau in pungi de hartie;uscare artificiala se face la temperaturi de 60 – 70 grade C.

Datorita continutului in taninuri si acizi organici – in special acidul benzoic, precum si continutului in substante antibacteriene, fructele psoaspete sau uscate de afin au un rol important in fitoterapia enterocolitelor, in dizenterie sin in clibaciloza ( sindrom entero–renal).

Fructele de afin actioneaza si asupra bacilului lui Eberth si al lui Gaertner. De mentionat este si faptul ca proprietatile bacteriostatice si bacteriolitice se mentin si dupa uscarea fructelor. Un rol terapeutic important il joaca glicozidele antocianice asupra aparatului circulator si in special asupra vederii. Nu este de neglijat nici actiunea helmintica a fructelor de afin si in special in oxiuriaza. Atat asupra tubului digestiv cat si a aparatuli respirator, afinele au o actiune anticatarala, in diversele stari inflamtorii ale acestor aparate.

Protectoare ale peretilor vasculari, afinele sunt utilizate in hemoragii datorate fragilitatii peretilor vasculari, purpure, tulburari circulatorii recomandandu-se si in ateroscleroza. In afectiuni hepatice au rol de regenerare a celulei hepatice. Afinile au, de asemenea, rol hipoglicemiant, fiind utile ca antidiabetice.

Tot datorita continutului mare de tanunuri, afinele dau rezultate bune sub forma de gargarisme in faringite, stomatite, afte, candidoze bucale.

Frunzele sunt un produs medicinal reputat; continand mirtilina, supranumita si "insulina vegetala", sunt printre cele mai eficace adjuvante antidiabetice.